Compromisul

Citeam in urma cu ceva timp pe un blog prieten cateva lucruri absolut inimaginabile, sau cel putin inimaginabile de catre o minte sanatoasa. O tanara domnisoara povestea cum se obtin posturile la un loc de munca si mai ales cum se mentin ele…Incredibil, mi-am zis. Nu se poate asa ceva. Ce compromisuri sunt in stare oamenii sa faca pentru a obtine mult doritul job, sau ma rog, sa-si satisfaca idealul, daca nu pot prin mijloacele conventionale: minte, pricepere, capacitate etc?

Compromisul este subiectul ales pentru monologul meu de astazi. Ce reprezinta, de ce il facem, cum il facem, cand il facem sau mai bine spus cine-l face? Dar mai intai arunc un ochi in celebrul DEX, pentru a pleca de la niste baze solide. Asadar, exista doua variante pentru COMPROMIS:

1. Mai intai este vorba despre o ‘intelegere sau acord bazat pe cedari reciproce”.

2.  Aici e cel mai important pentru ca se refera la oameni, subiectii mei atat de dragi: “Cu reputatia patata, discreditat”.

In cazul enuntat mai sus nu cred ca e vorba de nici un acord sau cedare reciproca…doar daca ne gandim ca cedare reciproca inseamna ‘iti asigur respectivul post pentru nu stiu ce serviciu’, iar aici intram sub incidenta celei de-a doua definitii ‘cu reputatia patata”. Cine se discrediteaza in cazul asta? Cine ramane compromis? As spune ca ambele tabere, atat cel care vine cu oferta, cat si biata cerere, care nu vrea decat sa ajunga unde si-a propus, sa-si asigure un trai mai bun, sa mai urce o treapta pe scara evolutiei sociale.

Cine face compromisuri? Aici depinde. Discutia implica multe aspecte. Pana la urma fiecare dintre noi am facut intr-o zi un compromis, intr-o forma sau alta, dar important e pana unde esti dispus sa mergi si unde sa spui STOP. Pana unde esti dispus sa-ti calci in picioare demnitatea? In cazul citit de mine pe respectivul blog se evoca urmatoarea povestioara, de altfel clasica: seful ii face angajatei anumite avansuri, in schimbul satisfacerii acestora urmand binemeritata recompensa. Redau de pe respectivul blog:

“Mizerie umana a fost comportamentul Porcului care incerca prin tot felul de metode primitive si nedemne sa isi satisfaca nevoile fizice, mai exact cele sexuale…si ca orice copil prost in momentul in care era refuzat (la inceput politicos…apoi…) se simtea atat de frustrat incat incerca sa te faca si pe tine sa te simti la fel de mizerabil ca el….aici vreau sa spun ca imi pare un sincer rau pt acele fete naïve (nu dau nume) care l-au acceptat de frica de a nu fi date afara si care s-au regasit in complimentele lui simpliste de genu’: “Vai ce ochi frumosi ai…si speciali..si etc.”

Cazuri similare sunt cu sutele sau chiar cu miile (fara a fi acuzat de exagerare), dar mai ingrijorator este ca practica tinde sa devina sport national. Am avut nefericita ocazie sa intalnesc la randul meu personaje dispuse la compromis, care au lasat in urma totul pentru a se catara pe o scara putedra si efemera. Nu era un compromis de tipul celui enuntat mai sus, dar implica tot goana nebuna dupa parvenire si pozitii sociale si vizibilitate, dupa parvenire in definitiv…e cel mai potrivit cuvant. Nu te poti gandi la un om care si-a calcat in picioare trecutul, prietenii, amintirile, demnitatea, onoarea pentru un compromis decat ca la un om COMPROMIS.  In incheiere atat mai spun, umbla prin targ o vorba: ‘nu e prost cine cere, ci acela care da’, in cazul de fata subiectul, compromisul.