Eul in reconstructie

Eul construieste. Eul cel nou se construieste, se regenereaza. Eul cel care pana mai ieri credea in povesti si simulacre cu tenta tulbure dunareana, eul care pana mai ieri servea venin cu inconstienta unui sinucigas, eul care, orbit de o utopie, refuza sa perceapa realitatea s.a.m.d. Eul s-a trezit pe marginea prapastiei, a trecut prin iad la propriu, iadul fizic al verii, care, impreunat cu iadul sufletesc, l-au facut pe acest eu sa simta la propriu infernul.

Zdrentuit pe dinauntru, eul s-a tarat spre nicaieri, fara ceas si busola, fara reper si coordonate, singurele raze venind dinspre un trecut decupat cu grija din peisajul ultimilor ani, precum stema comunista de pe tricolor in 89. Dar in calea eului a aparut si lumina…de la rasarit, de acolo de unde venise si intunericul si zbuciumul. Eul nu crede ca e o coincidenta, ci dimpotriva o recompensa a Tatalui pentru zilele negre ce trecura.

Eul se zbate mereu, este nemultumit permanent de prezenta sa scenica, mereu in cautare de un reper precis si sigur. Eul nu se poate plange de nimic, doar ca trebuie sa-si reconstruiasca jocul, in speta starea de spirit. Cea veche a murit, nu va mai reveni niciodata, va mai bantui o vreme ca o rana in curs de cicatrizare, dar a murit si odata cu ea s-a dus si intreaga constructie a eului, pentru ca au avut grija alti ei sa sape la temelie si sa putrezeasca ce construise eul. Dar Eul construieste in continuare, desi este un drum lung si anevoios, iar Bagdadul inca departe de el. Sau poate nu! Caramizi, pietricele, pietre, nisip, scoici si alge de mare sunt puse de eu la temelia unui nou fundament.

Eul vede in fata sa apa, o intindere de mare si o urbe, si se gandeste daca acolo e oare Bagdadul si cum va ajunge sa se uneasca pentru totdeauna cu idealul sau cel de neinteles de cei cu suflet indoielnic, care au prefarat sa aleaga drumul stramb.

Eul are nevoie de ea, cum poate si ea are nevoie de eu, cele doua stari de spirit contopindu-se de multe ori pentru a se retrage usor timid, cu intrebari, dileme si teme la care asteapta raspunsuri, pentru a se alatura din nou si mai puternic.

Constructia eului continua, constructia eului nu cunoaste oprire indiferent de stihiile dezlantuite asupra lui si asupra Bagdadului, idealul suprem al sau…si Bagdadul este aproape, iar de portile lui se zbat valuri frumoase si vantul care adie dinspre este unul bland si cald.

De la eu pentru ea aceasta piesa…[ea fiind inca nedefinita sau poate niciodata nu va prinde contur].