Libertatea eului

Libertatea este un concept mult prea vast pentru a putea fi dezvoltat in cateva paragrafe, dar randurile care urmeaza sintetizeaza poate cel mai bine dintre toate definitiile conventionale starea de libertatea, si nu oricare ci aceea a eului. Libertatea interioara, cea care ne da de multe ori aripi sa ne detasam de toate negurile trecutului apasator si palid. Ion Ghica, ale carui scrieri nu am ascuns niciodata ca le admir foarte mult, scria intr-una dintre epistolele catre Vasile Alecsandri ca libertatea pentru individ inseamna a face tot ceea ce doreste, atata timp cat nu aduce atingere libertatii semenului sau. Foarte frumos si adevarat. Dar libertatea pe care o vom cunoaste mai jos este chiar mai importanta decat aceasta. Este libertatea interioara a eului care da in fiecare zi impulsuri pentru expunerea propriei personalitati si valorificarea tuturor capacitatilor de care dispune fiecare. Este libertatea ca punct zero, de la care te ridici si mergi mai departe de fiecare data cand te simti sau esti cazut. Este libertatea eului pe care am regasit-o chiar si Eu, Cronicarul! Multumesc Cristiana.

 

Uneori impietrirea inimii salveaza in noi luciditatea si ne aduce aminte ca mai avem de consumat o libertate…Neatarnarea. Curajul de a ne asuma fiinta cu toate straturile ei protectoare fara a ne mai face din ceilalti proptele. Avem la indemana dimineti senine, cam cat de senina ar putea fi Londra, daca si-ar pune mintea. Ne purtam printre oameni si cladiri cu atitudinea proaspetilor aterizati si invatam sa pretindem ca soarele nu ar fi existat vreodata. Este mai convenabil asa…

Ne relationam la noi insine ca si cum numai fluctuatiile griului ar face paleta de culori telurice. Gandim de pe banca de rezerva. Cu ganduri timorate si precaute. Simtim cu grija. Nu mai jonglam cu pornirile de altadata, acum ne par casabile. Fragile si inselatoare. Calcam in prezent ca in asfaltul proaspat turnat, gandind de doua ori inainte sa ridicam piciorul spre urmatorul pas. Nu ne intrebam despre alte culori. In jur… griul care nu asteapta, dar desteapta. Avem tamplele reci.

Si dintr-o data…o imensa libertate. Aceea de a intelege ca existam si ca nimeni nu o poate face in locul nostru. Libertatea de a ne desfasura toate posibilitatile apogeului propriu si de a stapani visele noastre ca pe niste taramuri imbelsugate. Realizam brusc absurdul vremurilor cand am lasat un strain sa ne strice echilibrul lumilor interioare, manat de simplista si stearpa curiozitate.

 Si iata, avem din nou intrare neconditionata la libertate…Visele si proiectiile pe ecranul generos al viitorului nu au devenit taramuri secate si nu le-am parasit. Ne regasim in plina briza a fiintei noastre eliberate de parelnicii si independenta de vointa si capriciile celorlalti. Nu avem de gand sa ne defrisam inimile. Si nici sa ne gonim departe hergheliile. Toate acestea ale noastre sunt. Suntem liberi sa fim noi prin noi.

Libertatea izbucneste uneori in dimineti cu inima stancoasa, cand intelegem ca iluzia nu e in tot ce am creat, ci in credinta stramba ca fara un co-autor visele noastre nu ar fiinta.

Libertatea mi-a inceput si mie in una din aceste dimineti, una din cele mai nuantate in gri poate, cand inca ascunsa pe sub pleoape, am inteles ca sunt si ca tot ceea ce am plasmuit este de neinlocuit. Atat. Restul detaliilor e pasibil de eterna stergere.

Cristiana