Doctrina mea

In viata de zi cu zi, in blogosfera sau oriunde m-as afla incerc sa ies din peisaj. De fapt nu prea suport lucrurile banale si stupide, si nu marsez pe ideea de a face ceva doar ca asa e trendul. In general fac doar ceea ce-mi place cu o singura observatie: respect bunul simt, onestitatea, demnitatea si-mi iubesc semenii in masura in care si ei imi raspund la fel. Mai exista astfel de virtuti? Nu stiu daca trebuie sa ma intereseze in vreun fel. Daca mai sunt pe undeva cu siguranta am sa le gasesc.

Marea mea dilema este ca ma aflu prins intr-un spatiu de tranzitie, intre ceva ce a fost, sau mai bine spus ce n-a fost, si ceva care nu stiu ce este, dar cu siguranta va fi. Foarte complicat este sa fiu un nealiniat, undeva captiv intre stanga si dreapta, intre apus si rasarit, intre noapte si zi. Nu-mi ramane decat consolarea ca ma extrag din peisaj si-mi urmez propria cale, cu riscul de a ‘imbratisa’ unele priviri arcuite si incruntate.

In stiintele politice, alaturi de stanga si dreapta, exista si timidul concept de ‘centru’, dezavuat de multi dar prezent (nu la noi ce e drept). “Nu exista domn’le centru. Ce e ala centru. Trebuie sa fii ori intr-o tabara, ori in cealalta”, spun multi. Tocmai ca nu vreau sa fiu cu nicio tabara si vreau sa-mi vad de drumul meu, in stilul meu, in ritmul meu, fie ca e prin centru sau pe alta parte, dar cel mai important e ca stiu unde vreau sa ajung. Au incercat altii sa apropie terminologia ‘centrului’ de dreapta sau stanga, dar au rezultat constructii hilare de genul ‘centru-dreapta’ sau ‘centru-stanga’. Ce vrea sa insemne asta nici nu ma obosesc sa explic, pentru ca centrul nu poate fi decat unul, iar riscul dreptei si stangii este ca au in spate o istorie a alunecarii spre extreme si stim prea bine ce inseamna aceasta.

De extrema centrului inca n-am auzit si nu cred sa existe. Asa ca raman un nealiniat de centru care-si vede singur de drumul lui spre Cetate (fie ca am in vedere mantuirea sufletului sau atingerea absolutului in iubire) si de idealurile lui, departe de zbaterea comuna si inutila, departe de cei multi si…limitati, care-si calculeaza trairile in lucruri marunte, masurabile, cronometrabile, numarabile sau mai stiu eu cum altfel. Eu sunt nealiniatul de centru. Incantat de cunostinta.

Sa ridice mana cine ma urmeaza, pentru ca am in vedere formarea unui club al liber cugetatorilor nealiniati de centru.